A fost descoperit Jurnalul Secret al lui Arsenie Boca

Profeția Părintelui Arsenie Boca pentru 2020. ”Bucureștiul va fi noul Ierusalim.”

Părintele Arsenie Boca, cunoscut și sub numele de Sfântul Ardealului ar fi făcut o profeție, confrom Letiţiei Suciu din Dumbrăveni. Aceasta mărturisește:

Ne povestea că România va fi grădina Maicii Domnului, Bucureştiul va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămâne, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. De aceea, pentru că iubesc păcatul mai mult decât pe Dumnezeu, Dumnezeu le trimite amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea. Neputând nici aceasta, îşi aprinde ciracii şi pe «acela» al lor, care se repetă în fiecare veac de oameni, din zilele Sfinţilor Apostoli, până în zilele celui mai desăvarşit Antihrist, din vremea de apoi, când va propovădui Ilie, ca doară-doară va putea măcar să stingă pe ucenicii lui Iisus de pe faţa pămantului, prigonindu-i, spanzurându-i, ucigându-i, răstignindu-i şi în tot felul omorându-i”, mai spunea Arsenie Boca.

Arsenie Boca – mare personalitate a ortodoxiei româneşti – a fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici. La Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop a fost stareț. A intrat în atenția Securității Statului după anul 1945, atunci când a fost instaurat regimul comunist, întocmindu-i-se dosar de urmărire informativă și fiind considerat un ”opozant activ” al Partidului Comunist Român și al dictaturii ajunse în România cu tancurile sovietice. Arsenie Boca a fost înhumat la Mănăstirea Prislop, acolo unde părintele a slujit, cu evlavie, în anii ’50, iar locul a devenit, peste timp, destinație de pelerinaj. Zeci de mii de oamenii vin anual la Prislop și se roagă la mormântul său.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *