A început Italia să scada ca număr de cazuri noi și ca număr de decese cauzate de coronavirus? Ce vești vin din Peninsulă?

De când a început pandemia de coronavirus în Europa , toată lumea e cu ochii pe Italia, care a înregistrat cel mai mare număr de decese și de cazuri de pe continent.

Toată lumea așteaptă ca situația să se îmbunătățească în Peninsulă, în condițiie în care restricțiile au devenit foarte dure și italienii stau izolați.

Pe 1 Aprilie, Italia a înregistrat cel mai mic număr de decese dintr-o săptămână de statistică, iar asta a dat speranțe în Europa. Ziare precum The Guardian au anunțat că e posibilă o îmbunătățire a situației.

Cu toate acestea, presa din Italia rămâne rezervată. Deși ieri s-a înregistrat într-adevăr un număr mult mai mic de decese, numărul de cazuri a crescut comparativ cu ziua precedentă. 

Numărul deceselor înregistrate pe 1 aprilie a fost de 727 în Italia, ajungând la 13.155 în total. Este o cifră semnificativ mai mică decât cea înregistrată marţi, potrivit Reuters, care precizează de asemenea că este cel mai redus bilanţ pentru o zi, de la 26 martie încoace.

Ziarul Corriere de la Serra prezintă online o situație detaliată a pandemiei, unde se poate vedea care este nivelul de creștere zilnic, dar și împărțirea cazurilor în fiecare regiune italiană. 

Potrivit Agerpres, Silvio Brusaferro, șeful Institutului Italian de sănătate, preciza în urmă cu o săptămână că există “semne ale unei încetiniri” a creşterii numărului de persoane care devin infectate Sugera atunci că vârful nu ar fi departe, iar după aceea ritmul apariţiei de noi cazuri va intra pe un trend descendent vizibil. Se speră ca acest lucru să se întâmple chiar în această săptamână, sau, dacă nu, în cea care precede Paștele Catolic, de pe 16 aprilie. 

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *