Adriana Bahmuțeanu o ia pe urmele lui Șoșoacă! Invită românii la protest și îi încurajează să nu poarte mască de protecție

De când a izbucnit pandemia, oamenii s-au împărțit în două categorii: cei care cred în coronavirus și cei care refuză să creadă și nu înțeleg cât de periculoasă este această boală.

Diana Șoșoacă este una dintre persoanele care nu sunt de acord cu măsurile de prevenirie a răspândirii virusului și îndeamnă oamenii să nu respecte regulie, dar se pare că nu este singura! Adriana Bahmuțeanu i se alătură și are aceleași opinii ca ale fostei senatoare AUR.

Bahmuțeanca invită oamenii la protest

Diana Șoșoacă este deja cunoscută pentru nemulțumirile sale cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului. De ceva timp, fosta senatoare AUR este veșnic nemulțumită de țara în care trăiește și de oamenii care o conduc și încearcă să-i convingă și pe alți români că ceea ce crede ea este adevărat.

Avocata nu ratează nicio ocazie pentru a se face remarcată, pentru că îi place mereu să fie subiect de discuție. Până acum, a organizat mai multe proteste cu tematica pandemiei și a reușit să adune un număr mare de oameni, cu care împarte aceleași păreri.

Se pare că Adriana Bahmuțeanu nu crede nici ea prea mult în puterea virusului cu care se confruntă omenirea în acest moment și îi îndeamnă pe oameni să iasă în stradă și să-și spună nemulțumirea. Astfel, ea îi invită pe toți la marele protest de sâmbătă, 20 martie, pe care Șoșoacă l-a inițiat și la care, cu siguranță, vor fi mulți oameni și nu se va respecta nicio măsură.

Adriana Bahmuțeanu și Șoșoacă sfidează legea

Adriana Bahmuțeanu a publicat un clip extrem de controversat pe rețelele de socializare, din care reiese că este la fel de nemulțumită ca partenera sa de proteste, Diana Șoșoacă. Celebra jurnalistă s-a filmat în timp ce arde o mască de protecție, despre care crede că nu ne ajută deloc, ci doar ne face rău. Astfel, ea le cere oamenilor să iasă în stradă și să-și spună nemulțumirea, așa cum și ea o face.

“Vă rog pe toți! Mâine, sâmbătă, la ora 10.00, să ieșiți la protest! Doar așa scăpăm de acest plastic la gură! Doar așa vom reuși să facem ceva! Doar așa vom reuși să-i convingem pe guvernanți că n-au luat până acum nicio măsură, că nu fac nimic ca să ne protejeze!”, transmite Bahmu.

Admin