Alertă meteo: Pericol de tornade în România! Vremea se schimbă radical. Ce anunță meteorologii

În sudul ţării instabilitate atmosferică va fi accentuată şi este posibilă apariţia tornadelor.

Meteorologii nu au vești bune pentru ultimul weekend din luna mai. În jumătatea de sud a ţării instabilitatea va fi extrem de mare şi este posibilă apariţia tornadelor.

Fenomenele extreme vor fi însoţite de ploi puternice și grindină de dimensiuni mari. Vreme rece cu ploi și vânt puternic.

Vremea în nord şi nord-est

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în jumătatea de nord a Moldovei şi în Carpaţii Orientali, unde vor fi rafale în general de 55-60 km/h şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, mai ales în cele sud-estice, unde vor fi posibile şi vijelii.

Vremea se va menţine în general instabilă, iar în majoritatea zonelor va fi răcoroasă, chiar rece pentru sfârşitul lunii mai în nord şi nord-est.

Vor fi înnorări, iar în a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse, descărcări electrice, pe alocuri căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp.

Vor fi averse, descărcări electrice şi grindină în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, Maramureş, la deal şi la munte şi local în restul teritoriului. Pe crestele montane vor mai fi posibile ninsori slabe.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *