Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta!

Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă.

Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută.

Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi – ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă?

Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.

Carmen Tănase: „Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel”

Generația noastră și-a făcut meseria, am trăit, a râs, s-a distrat, a mers în străinătate.

Oamenii aceștia care sunt acum tineri și mai ales copiii care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă și sistemul imunitar, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici. Reflexul lor așa va fi format.

Să nu iasă din pătratul acela, pentru dacă vor ieși va fi nenorocire, moare bunicul acasă, să nu se apropie de colegul, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul educatoarei, chipul învățătoarei care acum zâmbește, acum este încruntată, acum vrea să-l mângâie, dar nu poate, să-l tragă de ureche, dar nu poate.

Pentru că așa se dezvoltă un copil. Noi mâncam fructe de pe jos, pentru că sistemul nostru imunitar e în comuniune cu natura, dar copiii aceștia sunt dezinfectați pe mâini de frică. Eu înțeleg părinții, dar cum se dezvoltă el? El nu mai are afect, se dezvoltă fără empatie!”, a spus Carmen Tănase.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *