Cazuri de scrapie la ovinele din România. Care sunt semnele bolii

Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat prezența focarelor de scrapie la ovine și caprine în trei județe din România.

Câțiva crescători de oi au ajuns să-și piardă întreaga turmă după ce au achiziționat berbeci purtători de scrapie din târguri.

Astfel, mulți dintre aceștia au ajuns să semnaleze pe rețelele de socializare semne ale bolii care ar putea scuti cumpărătorii de sacrificarea întregii turme.

În 2021 s-au semnalat deja focare în trei județe

Președintele ANSVSA a declarat, în cadrul emisiunii emisiunii Forța Fermierilor, că în 2020 au existat 15 focare, în 6 județe, cu 53 de cazuri diagnosticate la ovine și 5 la caprine. Până acum, anul acesta s-au semnalat deja 3 focare, în județele Mureș, Cluj și Vaslui, cu 4 cazuri diagnosticate la ovine și unul la caprine.

Focarele sunt foarte periculoase pentru că, spun specialiștii, un singur caz de scrapie afectează întreaga turmă. Astfel, pagubele crescătorilor sunt enorme. Tocmai de aceea, unele dintre cele mai importante acțiuni ale oierilor sunt cele de prevenție. Una dintre aceste măsuri preventive este genotiparea, având scopul de a crește doar animalele care sunt rezistente la această boală.

Semnele scrapiei la ovine

Numele oficial al scrapiei este encefalopatia spongiformă, o boală transmisibilă a ovinelor şi caprinelor de peste 18 luni. Scrapia afectează sistemul nervos central al animalelor, iar, popular, este cunoscută sub numele de ”boala oii nebune”. Boala este asociată cu prezența unor proteine anormale.

Scrapia se manifestă clinic prin depresiune, incoordonare în mers, prurit intens și moarte. Printre primele simptome ale bolii regăsim lipsa poftei de mâncare, scăderea în greutate și scrâşnitul din dinţi. Boala poate fi transmisă direct, de cele mai multe ori de la mamă la miel, însă există și alte posibilități, asemenea furajelor, apei sau pășunilor contaminate.

Specialiștii susțin că o oaie poate transmite boala mai multor miei până când să dea semne. În plus, o altă formă de transmitere este cea de la o turmă la alta, în special atunci când ovinele tinere infectate iau contact cu cele sănătoase, înainte de a avea vreun simptom.

Cele mai importante metode de prevenție sunt legate de genotipare, dar și de atenția acordată importării animalelor din regiunile afectate. După semnalarea bolii, oierii nu mai pot crește sau vinde oi timp de trei ani în ferma respectivă, fiind supuși carantinei de gradul III.

Măsuri obligatorii la semnalarea bolii

Crescătorii de animale au obligația să acționeze atunci când au semnalat apariția bolii, prin următoarele măsuri:

carantinarea întregului efectiv, uciderea și incinerarea mai întâi a animalelor bolnave și apoi a întregului efectivgunoiul, ca și ustensilele cu care s-a lucrat, se supun dezinfecției riguroase și distrugerii, inclusiv prin ardereadăposturile și inventarul metalic se dezinfecteaza în mod repetatdacă aceste măsuri nu pot fi aplicate întocmai, se poate proceda la sacrificarea și incinerarea animalelor bolnave, limitarea circulației și evitarea totală a contactului cu alte turme, în special cu cele indemne, organizarea fătărilor în adăposturi separate, dezinfectate și bine supravegheate (gunoiul se arde, învelitorile fetale se recolteazî imediat și se ard sau se îngroapă adânc).la turmele cu cazuri confirmate se va opri monta, astfel că tot efectivul contaminat să fie eliminat în cea mai scurtă perioadă de timp, evitând transmiterea bolii la alte generații prin mieii fătați contaminati

În cazul în care într-o turmă s-au descoperit cazuri de scrapie, întregul efectiv urmează să fie sacrificat. Crescătorul de oi va fi despăgubit doar dacă animalele au fost înregistrate în evidenţa Direcţiei Sanitar Veterinare.

Admin