Ce presupune starea de urgență?

Ce presupune starea de urgență? PNL a transmis precizări despre starea de urgenţă şi măsurile care ar putea fi luate.

Ce presupune starea de urgență? Prezentăm mesajul PNL:”Ce este starea de urgenţă:Potrivit Constituţiei, preşedintele României instituie starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Pe durata stării de urgenţă, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi în coordonarea prim-ministrului.

Ce presupune starea de urgență? Pe timpul stării de urgenţă, autorităţile militare şi civile au dreptul, potrivit legislaţiei în vigoare:➡ Să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;

➡ Să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;

➡ Să efectueze razii;

➡ Să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor;

➡ Să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;

➡ Să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice;

➡ Să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;

➡ Să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute;

➡ Să închidă frontiera de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgenţă, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum şi supravegherea frontierei pe toată lungimea sa

Ce presupune starea de urgență? Grupul de Comunicare Strategică a transmis, sâmbătă seară, precizări despre decretarea stării de urgenţă, afirmând că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus.

”Având în vedere enunţarea în spaţiul public/mediul online a posibilelor măsuri care pot fi luate în cadrul stării de urgenţă, fără a se menţiona faptul că NU toate aceste măsuri sunt luate în mod obligatoriu, menţionăm faptul că vor fi avute în vedere DOAR acele măsuri necesare în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19). Facem apel la responsabilitate şi în acest caz în modul de prezentare a cadrului legal şi a măsurilor care pot avea legatura cu motivul pentru care a fost anunţată decizia referitoare la starea de urgenţă”, a transmis, sâmbătă seară, Grupul de Comunicare Strategică.

Ce presupune starea de urgență? Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va decreta stare de urgenţă începând de săptămâna viitoare.

Recomanda articolul si pietenilor tai!

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *