China, victorie impotriva coronavirusului! Ce se intampla in tara in care au decedat 3000 de oameni si 80.000 au fost infectati

Tara de la care a pornit coronavirusul, China, se pregateste sa declare victoria impotriva celei mai mari provocari din ultimii ani.

Cu peste 80.000 de persoane infectate, 3.158 de decese si 61.503 recuperati pana pe 11 martie, chinezii simt ca sunt pe calea cea buna: situatia este destul de stabila.

Desi nu la fel de mare ca alta data, numarul celor infectati si decedati este intr-o mica crestere fata de ziua anterioara: China anunta pe 11 martie 31 de cazuri noi si 22 de decese. Dintre noile cazuri de infectare, zece sunt persoane sosite de peste hotare.

Toate cele 16 spitale temporare din Wuhan, inchise

Ca sa demonstreze ca totul este sub control, presedintele Chinei, Xi Jinping, i-a vizitat pe 10 martie pe rezidentii din Wuhan, aflati in continuare in carantina. Un semn bun este ca toate cele 16 spitale temporare din Wuhan, create pentru tratarea pacientilor cu coronavirus, au fost inchise.

Pentru a trata pacientii cu simptome usoare si pentru a controla raspandirea infectiilor, autoritatile din orasul Wuhan au transformat spatii publice, precum centre expozitionale si sali de sport in 16 spitale temporare.

Circa 12.000 de pacienti au fost tratati in aceste spitale temporare, potrivit Centrului de control al epidemiei de COVID-19 din oras.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *