Cine va fi noul ministru al Sănătății

Liderii coaliției au declarat, marți seara, după mai bine de șase ore de negocieri, că numele viitorului ministru al sănătății va fi anunțat miercuri dimineață.

Noul ministru al Sănătății, anunțat în scurt timp. Propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii va fi făcută publică, miercuri dimineaţa, de USR-PLUS, după ce liderii coaliţiei de guvernământ au anunţat marţi seara că s-a ajuns la un

acord în privinţa continuării guvernării.

Anunțul făcut de USR-PLUS cu privire la noul ministru al Sănătății

Europarlamentarul Dragoş Tudorache, preşedintele executiv al PLUS, a anunţat că, urmare a acordului la care au ajuns partenerii din coaliţia guvernamentală, formaţiunea sa va anunţa miercuri dimineaţă o propunere pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

„Am intrat în această discuţie în coaliţie cu nevoia şi încrederea că vom găsi soluţiile necesare pentru a asigura buna funcţionare a coaliţiei în continuare şi le-am găsit. Toate forţele politice prezente în această coaliţie s-au investit şi ele cu aceste soluţii.

Ca urmare a înţelegerii din această seară, mâine vom face o propunere pentru un nou ministru al Sănătăţii, propunere pe care o veţi afla mâine dimineaţă”, a declarat Dragoş Tudorache, marţi, la Parlament, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Cel mai probabil nume pentru preluarea șefiei la Ministerul Sănătății

Actualul secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, are cele mai mari şanse de a fi nominalizată pentru postul de ministru.

Ioana Mihăilă este medic endocrinolog, deţine împreună cu soţul său o clinică medicală și a candidat la Primăria Oradea. Ea s-a înscris în PLUS din prima zi de existenţă a partidului.

Ioana Mihăilă deţine mai multe terenuri şi case în Oradea, are peste 400.000 de lei în conturi şi a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR în campania electorală, se arată într-un profil realizat 

Potrivit CV-ului prezentat odată cu candidatura la Primăria Oradea, Ioana Mihăilă a absolvit în 2005 Facultatea de Medicină, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, iar din 2006, timp de patru ani, a făcut stagii de pregătire în rezidenţiat pentru specialitatea Endocrinologie la Cluj-Napoca.

Din 2011, a lucrat ca medic endocrinolog, iar din 2014 a fost coordonator medical la Clinica Medena, în perioada 2018 – 2019 a fost

coordonator al pregătirii pentru procesul de acreditare ANMCS – Clinica Medena.

”M-am implicat activ în politică în 2018, atunci când am avut certitudinea că direcţia în care se îndrepta România este total îndepărtată de valorile europene. Mi-am dat seama atunci că avem 2 opţiuni: fie plecăm din ţară, fie ne alăturăm oamenilor în care credem şi contribuim la schimbare. Am ales cea de-a doua variantă şi am aderat la organizaţia ”Platforma România 100”, iar apoi la Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS)”, afirma Mihăilă anul trecut, înaintea alegerilor locale.

Declarațiile Ioanei Mihăilă după numirea la Ministerul Sănătății

Ioana Mihăilă a fost numită în martie 2021 în funcţia de secretar de stat.

”În urma numirii mele în funcţia de Secretar de Stat la Ministerul Sănătăţii, am primit atribuţii de coordonator al structurilor din cadrul ministerului care gestionează investiţiile din fonduri externe: Unitatea de implementare a proiectelor prin Banca Mondială, Unitatea de implementare şi coordonare programe, Direcţia de monitorizare a implementării proiectelor pentru spitale regionale. În acest mandat vreau să promovez măsuri care cresc accesul pacienţilor din zonele rurale şi din comunităţile defavorizate la asistenţa medicală prin investiţii în centrele comunitare şi în cabinetele de medicină de familie. Voi face, de asemenea, tot ce ţine de mine pentru a promova digitalizarea sistemului de sănătate şi operaţionalizarea registrelor de boală. Mă bucur că am alături o echipă de profesionişti, oameni harnici şi dedicaţi”, afirmat Ioana Mihăilă la acel moment.

Admin