Dedicaţi total: Medicii au terminat o operaţie pe cord deschis, în timp ce spitalul din Rusia în care se aflau era cuprins de flăcări

Chirurgi ruşi au încheiat vineri – cu succes – o operaţie pe cord deschis, în timp ce spitalul lor era devastat de un incendiu, la Blagoevşcensk, În Extremul Orient, unde clinica de chirurgie cardiacă a luat foc şi din care au fost evacuate 128 de persoane din clădirea plină de fum, relatează AFP.

Operaţia, care avea loc la parter, nu a putut fi întreruptă din cauza incendiului. ”Nu ne puteam întrerupe, trebuia să salvăm această persoană şi am făcut totul la cel mai înalt nivel. Operaţia s-a terminat, fără dificultăţi”, a anunţat vineri, la postul de televiziune Rossiya 24, medicul însărcinat, Alentin Filatov.

”N-a existat nicio panică”, a subliniat o asistentă, Antonina Smolina.

Un cablu electic

Potrivit serviciilor de intervenţie, un cablu electric a fost adus în blocul operator, după ce electricitatea a fost tăiată în clădire, iar ventilatoare au fost instalate în vederea evacuării fumului.

”Controlarea incendiului a fost complicată de faptul că focul era activ pe toată suprafaţa de 1.600 de metri pătraţi”, a anunţat, într-o înregistrare video difuzată de către autorităţi, adjunctul directorului Serviciilor pentru situaii de urgenţă din regiune, Konstantin Rîbalko.

Dedicaţi total meseriei

Odată terminată procedura chirurgicală şi după ce s-au asigurat că nimic nu ameninţa viaţa pacientului, salvatori l-au evacuat şi au părăsit clădirea în flăcări. împreună cu el, pentru a-l conduce la alt spital, anunţă autorităţile locale.

Incendiul a fost cauzat de o problemă electrică, potrivit primelor concluzii. Sinistrul a fost controlat fără să facă vreo victimă. Autorităţile locale au promis să-i decoreze pe medicii care au continuat operaţia pe cord deschs în timpul incendiului şi pe pompierii care austins incendiul.

Galerie foto după video

Admin