DOAR PE LA NĂDLAC 1! Începând de azi, se poate tranzita UNGARIA în intervalul orar 07.00 – 01.00 (ora României),

În urma înțelegerilor bilaterale dintre autoritățile de frontieră române și ungare pentru fluidizarea traficului de persoane între cele două țări, începând din data de

05.05.2020, autorităţile maghiare vor permite intrarea în Ungaria, cetăţenilor Uniunii Europene, în scopul rămânerii pe propriul teritoriu sau tranzitării acestuia, în intervalul orar 07.00 – 01.00 (ora României), anunță Poliția de frontieră. 

Formalitățile de frontieră se derulează prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, intrarea în ţara vecină fiind permisă numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

interviu în cadrul căruia va fi evaluată starea de sănătate, condiţia esenţială fiind lipsa simptomelor de infectare cu noul COVID 19;

 – îndeplinirea condiţiilor Codului Frontierelor Schengen;

 – prezentarea unor documente care sa ateste certitudinea permiterii intrării în ţara de destinaţie.

Precizăm că anterior, traficul se derula în intervalul 11.00-23.00 (ora României).

De asemenea, la graniţa româno-ungară, rămân valabile măsurile privind deplasarea dintr-o ţară în cealaltă a lucrătorilor transfrontalieri, cu domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, prin punctele de trecere a frontierei Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *