Doctorița despre care Digi 24 a spus că a murit a fost pusă ȘEFĂ a Spitalului MAI, de către Marcel Vela

Şeful Secţiei ATI de la Spitalul de Urgenţă „Profesor Dr. Dimitrie Gerota”, Alida Moise, a fost împuternicită, vineri, să îndeplinească

funcţia de director general al acestei unităţi sanitare, potrivit unei postări pe Facebook a ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Reamintim că Alida Moise este doctorița despre care Digi 24 a spus că a murit. Doctorița a fost infectată cu coronavirs, alături de mai multe cadre medicale și pacienți ai spitalului,

de un fost ofițer MAI, actual angajat al Primăriei Sectorului 4, care a ascuns că a fost în Israel, de unde a luat virusul. Alida Moise a fost în stare gravă, la terapie intensivă, dar a fost salvată de colegii săi.

„În aceste momente, a fi ministru al Afacerilor Interne reprezintă poate cea mai importantă misiune a vieții mele.

Această misiune a adus cu ea cea mai mare onoare, dar și cea mai mare responsabilitate pe care viața mi-o putea oferi, aceea de a servi Patria.

Nu a contat niciodată ce funcții am ocupat pentru că mereu le-am văzut ca pe ceva trecător.

Ceea ce nu este trecător este binele pe care îl lași în urmă și cărămida mai mică sau mai mare pe care reusești să o pui la construcția aceasta care ar trebui să fie trainică, numită societate.

Astăzi am trăit un moment important, consider eu, și sper că am reușit să mai pun o cărămidă pentru o societate mai bună, pentru o societate dominată de profesioniști.

Astăzi am trăit un moment important, consider eu, și sper că am reușit să mai pun o cărămidă pentru o societate mai bună, pentru o societate dominată de profesioniști.

Tot de astăzi, directorul general al Spitalului de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București, domnul Dragomir Dinu, a fost împuternicit director al Direcției Medicale din Ministerul Afacerilor Interne. Iar acesta va avea ca director adjunct, pe medicul șef al Secției Gastroenterologie din Spitalul Gerota respectiv, doamna Mahu Claudia-Iulia, care a fost împuternicită să îndeplinească această funcție.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *