Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban

Fostul premier Adrian Năstase i-a dat în judecată pe președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban, după ce a rămas fără decorația Steaua României. 

Acțiunea în instanță a fost formulată în 9 martie 2020, iar dosarul se află pe rolul Curții de Apel București.

Decizia lui Adrian Năstase vine după ce președintele Klaus Iohannis i-a retras decorația, în decembrie 2019, atât lui, dar şi tuturor celor care au condamnări penale.

Fostul premier Năstase, care a ispăşit o condamnare la închisoare, a participat la recepţia de 1 Decembrie, organizată la Palatul Cotroceni. El  a primit invitaţia în virtutea faptului că a fost decorat în 2002 cu ordinul ”Steaua României în grad de Mare Cruce”.

La scurt timp, Năstase a anunțat că îl va da în judecată pe Iohannis, afirmând că gestul de retragere a decorației Steaua României este ”absolut meschin”.

”A te raporta la ce s-a întâmplat acum 12 ani și a reexamina acele lucruri este absolut aberant. Nu discutăm aici despre Maniu, sunt lumini si umbre, într-un fel mi se pare un gest absolut meschin și cu asta încheiem un capitol care mă deranjează”, a afirmat Adrian Năstase la acea vreme.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *