Incident la frontieră, după ce mai multe familii au minţit că vin din Germania, deşi veneau din Italia (1 imagini)

O situaţie incredibilă a avut loc la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, din judeţul Timiş, unde mai multe familii au făcut scandal, minţind că vin din Germania, când de fapt se întorceau din Italia.

Potrivit primelor informaţii, ar fi vorba despre mai multe persoane de etnie care au încercat să-i păcălească pe vameşi să-i lase să treacă şi apoi când au fost prinşi că vin din Italia, au început să facă scandal, după ce poliţiştii le-au explicat că trebuie să intre în carantină 14 zile.

Incident la vamă, cu mai multe familii care au minţit că vin din Germania

Un incident a avut loc, marţi, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad din judeţul Timiş unde mai multe familii de romi, care intrau în ţară, au declarat că vin din Germania, însă în cele din urmă au recunoscut că vin din Italia. Poliţiştii de frontieră le-au explicat că urmează să intre în carantină 14 zile, informează news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră Timişoara, trei familii de romi, compuse din şase adulţi şi şase minori, care au ajuns la intrarea în ţară, marţi, prin Punctul de Trecere al Frontierei Cenad din judeţul Timiş, cu trei maşini, au declarat că vin din Italia. Când au aflat că trebuie să se autoizoleze şi să intre în carantină, au devenit recalcitranţi şi au spus că de fapt vin din Germania, aceasta deşi pe parbrizul maşinilor aveau vinietă de Italia.Poliţiştii le-au explicat că li se vor întocmi dosare penale şi vor intra direct în carantină 14 zile.

Cu ajutorul Poliţiei şi Jandarmeriei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică îi vor prelua pe cei 12 romi şi îi vor duce în spaţii de carantină.

Admin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *