Ion Țiriac, nemulțumit de creșterea cu 14% a pensiilor.

Guvernul român a majorat pensiile de la 1 septembrie cu 14%, însă Ion Țiriac spune că nu înțelege decizia Executivului. „În 10 ani, de unde iei acești 14%?”, a întrebat el retoric în timpul unui interviu.

„Fraților, cu tot respectul pentru pensionari, aud treaba asta cu pensiile de 20 de ani! Dacă s-au mărit pensiile de 20 de ani, înseamnă că oamenii ăștia sunt miliardari. De unde mărești pensiile?

Despre ce vorbești dumneata? Matale spui că le mărești cu 14%. Spune-mi și mie: în 10 ani, de unde iei acești 14%?”, a declarat Ion Țiriac pentru Gazeta Sporturilor.

Omul de afaceri a dat exemplul Franței, care a crescut vârsta de pensionare, și spune că politicienii romîni ar trebui să se gândească la viitor.

„Când a fost François Mitterrand (n.a – președinte socialist al Franței, în funcție între 1981 și 1995), el a adus vârsta de pensionare în Franța la 60 de ani. Când a venit Sarkozy președinte, a spus:

«Ce au făcut socialiștii e în regulă, dar noi în 25 de ani suntem faliți! Nu avem cum să facem treaba asta». Și a dat-o înapoi la 65 sau la 67 de ani.

Și acum vin înapoi și spun: unde, cum? Care e economia? Nu sunt ministru de finanțe, nici grădina mea n-o manageriez ca lumea, dar toată lumea trebuie să se gândească la un viitor”, continuat Țiriac.

Aproape 5 milioane de pensionari, dar și pentru însoțitorii persoanelor cu invaliditate beneficiază de majorarea cu 14% a punctului de pensie.

Experții Consiliului Fiscal atrag atenția că efortul financiar va fi de peste 13 miliarde de lei până la finalul lui 2021, în condițiile în care economia țării este puternic afectată de pandemie.

Punctul de pensie a fost până la 1 septembrie 1.265 de lei. Prin majorarea de 14% creşte cu 177 de lei şi ajunge la 1.442 lei. Astfel pensiile cresc în medie, cu 200 de lei.

Pensia minimă creşte însă cu doar 96 de lei, de la 704 la 800 lei.

Consiliul Fiscal recomandă o strategie coerentă şi un plan multianual de consolidare a bugetului ţării, altfel vom fi în impas. Pensiile ar fi trebuit majorate cu 40 la sută de la 1 septembrie,

conform unei legi adoptate în vremea guvernării PSD, însă criza provocată de pandemie face imposibilă aceasta majorare. Ar fi fost dificil de realizat chiar şi în condiţii normale, spun experţii în finanţe.

Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: “La coronavirus, am văzut cum dăm din colţ în colţ că nu avem resurse şi că suntem

obligaţi să ne finanţăm pe pieţe, să contractăm împrumuturi, deci trebuie să gândim şi în perspectivă. Nu e musai să ajungi la creştere de taxe şi impozite”.

Impactul creşterii pensiilor şi alocaţiilor în România ar fi de cel puţin 13 miliarde de lei. Exact cheltuielile publice ale statului român din primele 7 luni ale lui 2020. scrie stirileprotv.ro

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *