ÎPS Pimen a murit după o lună de luptă cu coronavirusul

ÎPS Pimen a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord.

ÎPS Pimen a murit la ora 0.50, după ce a suferit al doilea atac de cord, potrivit doxologia.ro.

Trinitas TV a publicat pe Facebook, la ora 1.29, un mesaj că Arhiepiscopul Sucevei a murit.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a primit în urmă cu două săptămâni un tratament revoluționar pentru COVID-19: filtrarea sângelui împotriva furtunii de citokine. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților ar fi primit acest tratament alături de alți 20 de pacienți români aflați în stare critică, conform Libertatea.ro.

ÎPS Pimen a fost internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București de pe 20 aprilie, după ce a fost confirmat cu COVID-19.

Confirmarea infectării a venit după ce a ţinut slujba de Înviere. ÎPS Pimen a fost diagnosticat cu coronavirus, imediat după Paște. ÎPS Pimen a început să se simță rău încă de pe 16 aprilie, dar starea de sănătate i s-a înrăutățit luni, 20 aprilie, în a doua zi de Paști. A ajuns la spitalul din Suceava în stare de urgență, destul de afectat, spun medicii de acolo, slăbit, cu temperatură și o imagine a bolii medie spre severă.

IPS Pimen s-a născut în 25 august 1929, în localitatea Greabănu, jud. Buzău.

Admin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *