Marcel Ciolacu: “Poţi să-l scoţi pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoţi cârciuma din el! Treziţi-l, domnule Iohannis

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, a declarat, după ce Ludovic Orban a îndemnat la nerespectarea deciziei CCR privind izolarea în cazul suspiciunii de COVID-19, că actualul premier devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie şi îi cere preşedintelui Iohannis să-l trezească pe premier şi să-i spună că ţara nu e o crâşmă, concluzia sa fiind că ”poţi să-l scoţi pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoţi cârciuma din el”.

Orban devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie. Domnule Iohannis, treziţi-l şi spuneţi-i că ţara nu e o crâşmă! Şeful Guvernului devine principala ameninţare la adresa stabilităţii statului în plină pandemie, după îndemnul aberant ca românii să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale. Când era în opoziţie, Orban lăuda Curtea la orice verdict împotriva Guvernului PSD. Acum, când CCR spune Executivului PNL că a fost incompetent, judecătorii sunt practic învinuiţi pentru răspândirea COVID în România. De fapt, Orban poate fi acuzat că zădărniceşte ordinea constituţională şi statul de drept. Este un anti-model absolut şi le-o arată românilor cu insistenţă”, a scris pe Facebook preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu acuză că “Pentru Orban şi PNL, normal şi firesc în pandemie este să poţi petrece când ai chef, la Guvern, în restaurante sau corturi – fără restricţii, să cheltui miliarde cu gaşca fără să dai socoteală despre asta. să aplici doar ce fragment de lege îţi convine, şi numai dacă poţi câştiga ceva de pe urma ei”.

“Am crezut că episodul cu băuta de la Guvern a fost un caz nefericit, dar îmi dau seama că aceasta este atitudinea normală a premierului faţă de români şi faţă de lege. Poţi să-l scoţi pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoţi cârciuma din el!”, a mai scris liderul PSD.

“Am crezut că episodul cu băuta de la Guvern a fost un caz nefericit, dar îmi dau seama că aceasta este atitudinea normală a premierului faţă de români şi faţă de lege. Poţi să-l scoţi pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoţi cârciuma din el!”, a mai scris liderul PSD.

Premierul Ludovic Orban, a îndemnat românii să respecte regulile şi să nu ţină cont de decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) – potrivit căreia izolarea şi carantina încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale – în cazul unui contact cu un pacient infectat cu COVID – 19. Orban a mai declarat că ar propune prelungirea stării de alertă, având în vedere numărul mare de cazuri noi, dar că obiectivul Guvernului este de a nu mai introduce restricţii pe viitor.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *