Melania a murit la scurt timp după ce a băut un energizant. Adolescenta din Argeş fusese la Ziua Femeii

Melania a murit la scurt timp după ce a băut un energizant. Adolescenta din Argeş fusese la Ziua Femeii, în comună, iar când s-a întors acasă s-a simţit rău. Mama ei a sunat disperată la 112.

O adolescentă de 19 a murit fulgerător, duminică seara, în comuna argeşeană Aninoasa, după ce, spun apropiaţii ei, ar fi but un energizant. Fata era acasă, cu mama ei, când i s-a făcut rău.

“Nu ştim exact ce s-a întâmplat acolo. Duminică, la noi În Aninoasa, a fost serbare dedicată femeilor. Am aflat seara când s-a terminat totul, că fetițA asta a murit. Nu am luat încă legatura cu familia ei, dar o sa mă implic, să îi ajut, ei au o situație mai delicată, parinții despărțiți, au o situație materială precară, o sa Îi ajut. Am auzit si eu prin comună că ar fi consumat un energizant. De unde l-a luat? Asta e important de văzut, că o fi fost vechi, cine ştie. Îmi pare tare rau de fetița asta, păcat de tinereţea ei.”, a primarul comunei, citat de Ziar Top de Argeş.

Melania nu era cunoscută cu afecțiuni medicale. Duminică, când i s-a făcut rău, după energizantul consumat, a acuzat o durere puternică de cap, stări de vomă, o stare generala rea. Nu se știe la cat timp a sunat mama fetei la 112 să ceara ajutor specializat, însă după apel în cel mai scurt timp, o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță, cu medic, a ajuns la casa din Aninoasa.

Fata era deja în stop cardiovascular, iar medicul de la ambulanță a făcut tot posibilul sa o resusciteze, însă fără rezultat. “A venit repede ambulanța. Doamna doctor a venit cu aparate, au resuscitat-o, dar din ce am auzit de la familie, ea nu a mai dat niciun semn. Cică era deja vânătă. Nu s-a mai putut nimic pentru ea. Nu ştiu pe la cat a început să îi fie rău, că dacă mama ei ştia, suna săraca imediat, dar cine se gândeşte că moare un copil aşa tânăr, e tragedie mare aici în sat la noi.”, a spus un vecin al familiei.

La spital au ajuns şi polițiștii musceleni care au demarat cercetările în acest caz. Trupul neînsuflețit al fetei a fost transferat la Laboratorul de Tanatologie de la Câmpulung, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei reale a decesului.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *