Noua boală care poate afecta copiii din România. Spitalele de specialitate sunt pline de astfel de cazuri

Deși pandemia de coronavirus nu a trecut, medicii susțin că o altă boală periculoasă face ravagii în rândul copiilor din România care au ieșit din case după perioada de izolare.

Boala care afectează copiii din România

După două luni de izolare în case din cauza pandemiei de coronavirus, copiii au început să iasă afară în parcuri, însă, medicii anunță că o nouă boală a făcut ravagii în rândul celor mici.

Potrivit Observatornews.ro, copiii care au luat cu asalt parcurile redesechise autorități, riscă să fie mușcați de căpușe, care poate declanșa boala Lyme sau chiar să producă moartea dacă nu este tratată la timp.

Pediatrul Mihai Craiu a precizat că părinții trebuie să meargă imediat cu cei mici la un doctor, în cazul în care au fost mușcați de căpușe.

Ceea ce trebuie spus tuturor părinților este că orice manevră de manipulare a căpușei, de rotire, de mișcare circulară, de apăsare, de pus substanțe pe ea este greșită”, a declarat pediatrul.

Conform acestuia, manevrele de genul ar putea stimula căpușa să elibereze otrava borelia, iar asta crește riscul de complicație.

De asemenea, complicațiile apar și în momentul în care capul insectei a rămas în corpul persoanelor, iar de cele mai multe ori se ajunge la operație.

Specialiștii declară că de la mușcătura de căpușă și până la boala Lyme poate dura o lună.

Boala Lyme este o afecțiunea bacteriană, iar pentru a dezvolta această boală, trebuie să fii ,mușcat de o căpușă cu Borrelia, iar această să rămână atașată în corp 17 ore.

Mușcătura de căpușă, periculoasă și pentru animale

Medicul veterinar Bogdan Vițelaru a menționat că și sănătatea animalelor, este pusă în pericol din cauza mușcăturii de căpușă.

În special câinii sunt afectați mai des de această insectă, care poate declanșa babesioză, dar și alte boli.

”Există foarte multe boli pe care căpușele le pot transmite. Una dintre cele mai cunoscute este babesioza și este foarte important ca la primele semne de apatie, de lipsa poftei de mâncare, urină puțin mai închisă, o temperatură mai ridicată a corpului să mergem de urgență la medicul veterinar”, a spus medicul veterinar.

Medicii recomandă ca în momentul în care se merge în parc, să se poarte pantaloni și bluze cu mânecă lungă.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *