Numărul cazurilor de COVID-19 a urcat la 131. MAI: „Nu ieșiți din case!”

În România, numărul cazurilor de coronavirus crește de la o zi la alta.  Bilanțul cazurilor infectate cu coronavirus a ajuns la 131, dintre acestea șapte au fost declarate vindecate. Oficialitățile trag un semnal de alarmă și fac apel către populație de a se concentra pe prevenție. Ei sfătuiesc ca oamenii să urmeze întocmai regulile oferite de specialiști și să se informeze, constant, doar din surse oficiale și credibile.

Ministrul Afacerilor Interne a ținut astăzi o conferință de presă prin care a anunțat măsuri mai drastice pentru cei care vin în țară. Potrivit noilor măsuri, dictate de scenariul 3, toți cei care vor intra în țară, și sunt veniți din zone cu peste 500 de cazuri de Covid-19, vor fi nevoiți să stea în autoizolare la domiciliu.

Se aprobă izolarea la domiciliu pentru toate peraoanele care vin din țări unde sunt confirmate cel puțin 500 de cazuri de Covid-19, începând de astăzi, ora 21:00, ora României.”, a declarat reprezentatul MAI, potrivit Mediafax

Marcel Vela a profitat din nou de ocazie să facă apel la calm și rațiune. El a întărit ideea de a preveni în loc a de trata. I-a rugat pe români să-și păstreze calmul, să aibă încredere în autorități și să rămână la domiciliu, în caz că serviciu nu impune deplasarea.

Ministerul Afacerilor Interne a transmis un mesaj tranșant pe rețelele de socializare către români. Autoritățile roagă cetățenii români să stea acasă. „Vă rugăm insistent să nu ieșiți din casă decât dacă este absolut necesar. Dacă trebuie să o faceți, păstrați o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane. Protejați copiii! Evitați pe cât posibil locurile de joacă”.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *