Peste 20 de mii de porci vor fi sacrificați, într-un focar de pestă porcină

Focar de pestă porcină la ferma Smithfield din Gătaia. Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București a confirmat peste. Vor fi sacrificați peste 20.000 de porci.

La ferma Smithfield există aproximativ nouă mii de scroafe şi în jur de 14 mii de purcei. Aceștia vor fi sacrificați

În urma examinării unor probe prelevate de la porci domestici, proveniți din exploatația comercială de suine aparținând SC SMITHFIELD ROMÂNIA Ferma Gătaia Nouă a fost confirmată pesta porcină africană de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, transmite debanat.ro.

Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, astăzi, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis o hotărâre în baza căreia au fost stabilite zonele de protecție și supraveghere din jurul focarului de la Gătaia și s-au decis măsurile de ucidere imediată, sub control oficial a suinelor din exploatația comercială.

Peste 20 de mii de porci vor fi sacrificați, într-un focar de pestă porcină

Zona de protecție (0-3 km) cuprinde: localitatea Berecuța și  exploatația comercială suine- ferma GĂTAIA 2 aparținând SC Smithfield România SRL.

Zona de supraveghere(3-10 km) cuprinde:

localitățile Opatița, Birda, Sculia, Gătaia, Șemlacu Mare, Șemlacu Mic, Butin, Percosova, Rovinița Mică, Breștea, Rovinița Mare, Sîngeorge, din județul Timiș și localitatea Măureni, din județul Caraș-Severin și exploatațiile comerciale suine- ferma GĂTAIA și ferma BIRDA, aparținând SC Smithfield România SRL.

Un alt focar de pestă porcin a fost confirmat într-o exploatație non-profesională, din localitatea Honorici

Admin