Povestea unei mame, femeie de serviciu în școala fiicei sale: “Fetiței mele îi este rușine cu mine. Când șterg podeaua pe holuri, mă ignoră. Într-o zi, colegii i-au aruncat penarul în gunoi si au zis că oricum vine mama ta să arunce gunoiul”

Dragostea de mamă nu ţine nici de funcţia pe care o ocupi, nici de poziţia socială sau de zerourile din contul bancare. Sacrifiicle unei femei care dă viaţa unui pui de om sunt de neimaginat.

Este şi cazul unei femei care a ales să îşi povestească durerea, după ce fiica ei a trecut prin umilinţe grele pentru un suflet de copil.

”Sunt o mamă ca oricare alta şi îi mulţumesc în fiecare zi Lui Dumnezeu”

“Numele meu e Mioara şi am 44 de ani. Sunt o mamă ca oricare alta şi îi mulţumesc în fiecare zi Lui Dumnezeu că îmi dă putere de muncă şi am ce pune de mâncare pe masă. Soţul meu a murit în urmă cu 5 ani şi de atunci mă descurc greu. Părinţii mei nu mai sunt nici ei pe pământ. Toată averea mea e micuţa mea, Beatrice.

Mi-e greu să scriu această scrisoare. Am un nod în gât şi nici nu ştiu dacă e bine să spun toate astea, dar m-am gândit că poate aşa o să ne amintim să fim oameni. Sunt o femeie umilă, recunosc, nu mi-a plăcut învăţătură. Nu am vrut să fiu un om mare când eram mică. Părinţii m-au pus la treabă de mic copil şi am îmbrăţişat orice muncă de-a lungul vieţii. Acum am o fetiţă de 10 ani de care sunt

Povestea unei mame, femeie de serviciu în școala fiicei sale: “Fetiței mele îi este rușine cu mine. Când șterg podeaua pe holuri, mă ignoră. Într-o zi, colegii i-au aruncat penarul în gunoi si au zis că oricum vine mama ta să arunce gunoiul”

Dragostea de mamă nu ţine nici de funcţia pe care o ocupi, nici de poziţia socială sau de zerourile din contul bancare. Sacrifiicle unei femei care dă viaţa unui pui de om sunt de neimaginat.

Este şi cazul unei femei care a ales să îşi povestească durerea, după ce fiica ei a trecut prin umilinţe grele pentru un suflet de copil.

”Sunt o mamă ca oricare alta şi îi mulţumesc în fiecare zi Lui Dumnezeu”

“Numele meu e Mioara şi am 44 de ani. Sunt o mamă ca oricare alta şi îi mulţumesc în fiecare zi Lui Dumnezeu că îmi dă putere de muncă şi am ce pune de mâncare pe masă. Soţul meu a murit în urmă cu 5 ani şi de atunci mă descurc greu. Părinţii mei nu mai sunt nici ei pe pământ. Toată averea mea e micuţa mea, Beatrice.

Mi-e greu să scriu această scrisoare. Am un nod în gât şi nici nu ştiu dacă e bine să spun toate astea, dar m-am gândit că poate aşa o să ne amintim să fim oameni. Sunt o femeie umilă, recunosc, nu mi-a plăcut învăţătură. Nu am vrut să fiu un om mare când eram mică. Părinţii m-au pus la treabă de mic copil şi am îmbrăţişat orice muncă de-a lungul vieţii. Acum am o fetiţă de 10 ani de care sunt tare mândră.

Sunt femeia de serviciu de la şcoală unde învaţa comoara mea. Fata mea e tare supărată din cauza glumelor răutăcioase pe care le fac colegii ei de şcoală. I-am zis de multe ori lui Betty să nu îi bage în seamă. Eu nu îi judec pe copiii altora. Până la urmă, sunt nişte copii şi o să îşi dea seama când vor creşte de greşelile pe care le fac.

Mă doare foarte tare că fetiţei mele îi este ruşine cu mine. Sunt zile în care şterg podeaua pe holurile şcolii şi Beatrice mă ignora. Când vine acasă plânge şi mă ia în braţe. Îşi cere iertare în fiecare zi. Am întrebat-o: Mami, ce-ai păţit?

Dacă nu vrei să mai vină mami la şcoală la muncă, spune-mi. M-am gândit de multe ori să îmi schimb locul de muncă, dar fata mi-a zis că nu vrea asta. Vrea doar să o apăr când colegii se leagă de ea şi fac glume răutăcioase. Am întrebat-o ce îi spun, cu ce o necăjesc.

‘Mami, îmi zic copiii că băncile lor sunt şterse prost şi dacă o să mai vadă mizerie să le şterg eu, că mama ta nu se pricepe. Aşa mi-au zis. Într-o zi mi-au aruncat penarul în gunoi şi mi-au zis să văd ce se întâmplă că poate tu o să îmi arunci penarul când vii să strângi gunoiul din clasa’, mi-a zis fata mea.

M-am enervat foarte tare şi într-o zi am vrut să vorbesc cu învăţătoarea. Unul din copii e fiul primarului, celălalt e al unei învăţătoare de la o altă clasă, ceva mai mare. Am mers cu fata mea dimineaţa la şcoală, la prima oră, era ora de dirigenţie. Am întârziat intenţionat pentru că am vrut să discutăm problema asta.

I-am luat pe fiecare pe rând să îi întreb dacă banca lor e curată când ajung la şcoală. Toţi mi-au zis că da, că e mereu curăţenie. Am întrebat-o pe învăţătoare dacă faţă de masă e curată, dacă a găsit mizerie în jurul catedrei. Mi-a zis că nu, că e mereu curata clasă.

Fata mea a început să plângă. Nu a mai suportat ruşinea. În momentul ăla, învăţătoarea, care nu ştia nimic despre toate astea, i-a rugat pe copii ca de azi înainte să facă ei curăţenie în clasă şi eu să mă ocup doar de holuri, baie şi alte clase.

A vorbit cu domnul director şi a fost de acord. După o săptămână, când mă aflam pe hol şi ştergeam geamurile, unul din copiii care o înţepau pe fata mea a venit la mine şi a început să plângă.

Şi-a cerut iertare şi mi-a zis că acum înţelege cât de grea e munca pe care o face. Era primul din clasa de serviciu cu curăţenia (fiecare era câte o săptămână). L-am luat în braţe şi i-am zis că nu mă pot supăra pe el, dar mă pot supăra dacă cineva o face pe Betty să plângă.

Recent a fost ziua mea de naştere şi mi-au făcut cadou un mare buchet de flori. Fata mea era tare fericită în ziua aia. Astăzi, copiii se înţeleg bine şi mă mai cheamă în clasa să îmi mai povestească de-ale lor. Îi mulţumesc învăţătoarei pentru lecţia de viaţă pe care mi-a dat-o şi mie şi elevilor ei”.

Admin