Primul bebeluş confirmat cu coronavirus în România s-a vindecat și a ajuns acasă

S-au născut a doua oară. Primul bebeluş infectat cu coronavirus din România s-a vindecat şi a ajuns deja acasă, la Rădăuţi. Veşti bune vin şi din Constanţa, dar şi din Deva, acolo unde 5 pacienţi au ieşit învingători din bătălia vieţii lor.

La doar şase luni, Mattias a trecut cu bine peste prima mare încercare din viaţă. Corpul lui mic a învins cel mai temut virus.

Când am aflat ieri vestea că e negativ a doua oară la test şi că vom merge acasă, tremuram toată, îmi venea să plâng, îmi venea să ţip, nu ştiam ce să fac”, spune mama băiețelului.

Veşti bune vin şi de la malul mării. Unul dintre primii constănţeni confirmaţi cu coronavirus, un navigator, s-a vindecat.

George Călin: Vreau să mulţumesc încă o dată pe această cale personalului medical, doamnei doctor şi asistentelor, au făcut o treabă foarte bună.

Tot timpul, George a fost cu gândul la familia sa, pe care ar fi putut să o infecteze fără să ştie.

George Călin: Poate am fost norocos, poate nu am fost purtător foarte contagios, nu ştiu ce să vă zic dar toţi contacţii mei au ieşit negativi, inclusiv soţia şi copilul.

Şi în Deva, la unitatea medicală aflată în carantină, cinci pacienţi s-au vindecat. Unul dintre ei este chiar şeful secţiei interne, doctorul Ioan Demeter. Medicul a preferat să se trateze chiar la spitalul unde lucrează.

Dr. Ioan Demeter, Spitalul Judeţean Deva: Perioada nu a fost uşoară, perioada de internare, a fost cu o simptomatologie care ţinea şi de boală, de infecţie, dar şi de efectele secundare ale medicaţiei, destul de agresivă. Sigur că am stat cu sufletul la gură şi m-am bucurat când am văzut cele două teste negative care confirmă vindecarea.

În spitalul din Deva sunt internaţi peste 80 de pacienţi confirmaţi pozitiv. Din fericire, în secţia de infecţioase, niciun angajat nu s-a infectat până acum.

Admin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *