S-a aflat ce salariu are președintele României. Câți bani ia, de fapt, Iohannis. Nu te asteptai la asta

Președintele Klaus Iohannis este cel mai important om din stat, iar salariul pe care îl încasează este pe măsura funcției. La începutul anului 2019 s-a majorat salariul minim pe economie și tot atunci s-a majorat și leafa lui Klaus Iohannis cu 10%.

Odată cu această creștere, s-au mărit și salariile tuturor demnitarilor.

Ce atribuții are președintele României: Președintele României este șeful de stat și conform Constituției, are rolul de a reprezenta statul roman în relațiile internaționale, este garantul independenței naționale, se preocupă de respectarea Constituției și veghează la buna funcționare a autorităților publice. De asemenea, are funcția de mediator între puterile statului și societate. Nu în ultimul rând, șeful statului este comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Cât încasează lunar Klaus Iohannis
Veniturile demnitarilor se calculează în funcție de coeficientul din legea salarizării, înmulțit cu salariul minim pe economie. În acest caz, președintele României are lunar 24.960 de lei, cu 2.160 mai mult decât în anul 2018. Soția președintelui, Carmen Iohannis lucrează ca profesoară la Colegiul „Gh. Lazăr” din Sibiu. Aceasta câștigă anual suma de 33.276 de lei, ceea ce înseamnă 2.773 de lei pe lună. La veniturile celor doi se adaugă și și bani proveniți din închirierea a două imobile. Pentru fiecare imobil, familia Iohannis încasează anual 35.829 de lei, adică aproape 3.000 de lei lunar.

Iată câteva detalii neștiute despre Carmen Iohannis
Cei doi s-au cunoscut pe băncile facultății și au pășit în fața altarului în urmă cu 30 de ani. Carmen Iohannis a cântat la pian și a făcut balet în tinerețe, iar în prezent are grijă de condiția sa fizică făcând sport cu ajutorul unui antrenor personal. Prima doamnă este pasionată de bucătăria franceză și face parte din corul Bisericii Iezuite din Sibiu.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *