Soția lui Nicolae Botgros a murit cu mare durere în suflet. Cei mai grei ani din viața sa

Lidia și Nicolae Botgros au fost împreună aproape 50 de ani, dar mariajul lor a întâmpinat multe cumpene de-a lungul timpului. Au fost la un pas să se despartă și iubirea lor a fost pusă greu la încercare, dar soțul i-a fost alături în ultimii ani de viață.

Nicolae Botgros și-a înșelat soția

Lidia Bejenaru-Botgros a plecat dintre noi la vârsta de 68 de ani. Nu se cunoaște cauza exactă a morții și nici nu se știe de existența vreunor probleme de sănătate, pentru că artista a fost mereu foarte rezervată în ceea ce privește starea ei și problemele personale.

Interpreta de muzică populară a avut o carieră de succes, de peste 45 de ani, dar ultimii ani au fost foarte grei din punct de vedere personal. A suferit mult după ce a aflat că soțul ei a înșelat-o și, mai mult, a făcut un copil cu o altă femeie.

Dirijorul are o fetiță cu o colegă de breaslă, pe care a recunoscut-o și de care este foarte apropiat, deși s-a despărțit de mama ei. El are mare grijă de fetiță și este fericit că Dumnezeu i-a mai oferit un copil, ceea ce l-a făcut să se simtă ca la 25 de ani, în floarea vârstei.

Nicolae Botgros, scot din minți de bârfe

Nicolae Botgros a recunoscut că are o fetiță cu Daliana, dar a negat mereu zvonurile legate de soția lui. Se zvonea că va divorța, dar artistul a spus că niciodată nu își va lăsa soția, alături de care a stat aproape 50 de ani.

Artistul a declarat în urmă cu aproape un an că nu are de gând să își părăsească soția și că divorțul nu face parte din planurile lor, atâta timp cât Dumnezeu încă îi vrea împreună.

NU a existat vreodată o discuție despre o eventuală separare de soția mea, Lidia Bejenaru. NU s-a întâmplat acest lucru până acum și cred că nu se va întâmpla atât timp cât ne va considera Dumnezeu demni de această viață. Apropo, pe 5 octombrie aniversăm cei 49 de ani de căsnicie, dar despre asta, mai târziu”, a menționat Nicolae Botgros.

Cei doi ar fi împlinit 50 de ani de căsnicie în luna octombrie, dar se pare că Dumnezeu a avut un alt plan pentru celebra interpretă de muzică populară.

Admin