Timpul este pe sfârșite”. Papa Francisc, avertisment despre catastrofa ce urmează: „Creația geme de durere”

Papa Francisc a transmis un avertisment cât se poate de important pentru creștinii din întreaga lume și a subliniat faptul că omenirea se apropie de un pericol uriaș.

Mesaj important pentru creștinii din întreaga lume! Papa Francisc a îndemnat recent statele din lumea întreagă să lupte împotriva încălzirii globale în conformitate cu Acordul pentru climă încheiat în 2015 la Paris.

Papa Francisc, avertisment pentru creștinii din întreaga lume

Papa Francisc a vorbit marți, cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Ocrotirea Creației, eveniment marcat de bisericile creștine. Suveranul Pontif a explicat faptul că „societatea modernă a împins planeta dincolo de limitele ei, iar timpul pentru remedierea situaţiei de urgenţă climatică este pe sfârşite”.

”Cererea noastră constantă pentru dezvoltare şi ciclul fără sfârşit al producţiei şi consumului epuizează lumea naturală. Pădurile se răresc, solul se erodează, câmpurile dispar, deşerturile înaintează, mările devin mai acide, iar furtunile sunt mai intense. Creaţia geme de durere!”, a declarat papa Francisc.

Papa Francisc, mesaj pentru creștinii din întreaga lume (sursa foto: Profimedia)

Mai mult decât atât, Suveranul Pontif a explicat faptul că este imperios necesar ca guvernele lumii și oamenii să ia măsuri pentru ocrotirea planetei:

„Trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru limitarea creşterii temperaturii medii globale sub pragul de 1,5 grade Celsius, după cum prevede Acordul pentru Climă de la Paris, pentru că depăşirea acestei limite s-ar dovedi catastrofală, în special pentru cele mai sărace comunităţi din lume”, a adăugat papa Francisc.

Preşedintele american Donald Trump a demarat un proces pentru eliminarea Statelor Unite – sursa numărul 2 de gaze cu efect de seră la nivel mondial, în urma Chinei – din acordul care a adus statele lumii laolaltă pentru atenuarea încălzirii globale, argumentând că este un demers prea costisitor, notează Reuters.

Contracandidatul său la alegerile prezidenţiale, politicianul democrat Joe Biden, a declarat că va readuce Statele Unite la statutul unei ţări ce deţine un rol de conducere în lupta contra schimbărilor climatice, readucând naţiunea americană la viitoarele negocieri climatice pentru atingerea obiectivelor stipulate în Acordul pentru climă de la Paris.

Papa Francisc a adăugat că pierderea biodiversităţii, dezastrele climatice şi impactul disproporţionat al actualei pandemii de coronavirus asupra celor nevoiaşi şi vulnerabili reprezintă ”semnale de alarmă în faţa lăcomiei nestăvilite şi a consumului”, arată cei de la Agerpres.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *